Cum sa nu te lupti cu Frica

Despre Nou, Fericire si cum sa nu te lupti cu Frica



Sunt unele zile in care unii dintre noi se intreaba: ” Dar ce e cu mine? Parca nu am evoluat deloc de fapt! Stiu atatea lucruri acum, cunosc o noua dimensiune a vietii, m-am deschis spiritual, inteleg si vad cum functioneaza totul, insa parca nu ma schimb pe mine in profunzime: tot am traume, tot am suparari, tot am frici, tot ma zbat, tot ma tem! Am impresia ca totul e in zadar. Poate nu fac eu ce trebuie, cum trebuie. As vrea sa fiu o persoana mai buna, o persoana pe masura intelepciunii luminii pe care am adunat-o in mine! As vrea sa ma rup de sabloane, de trecut si de frici. Dar cum? Ma simt derutat.”

In acele zile nu ne dam seama de fapt ca noi nu am dat drumul trecutului, vechiului si ca inca mai pastram in noi o teama de nou si de avantare in necunoscut (necunoscut mintii, ca sufletul nostru nu a uitat niciodata incotro mergem), care ne face sa nu aplicam ceea ce am invatat si ceea ce stim acum mai bine ca niciodata.

De aceea, astazi am ales sa va aduc bucurie si raspunsuri prin cateva pasaje dintr-o carte de Osho pe care o citesc acum – Curajul. Am selectat cateva paragrafe despre nou, nefericire, fericire si frica.

Cred ca avem nevoie sa ne aducem aminte urmatoarele de mai jos acum cand e timpul mai mult ca niciodata sa pasim inainte fara frica si cu curaj, pentru a fii cine suntem si pentru a trai o viata in fericire si in iubire. Citind, am asociat partea despre frica si intuneric, cu trecutul. La fel de usor cum ne luptam cu frica si intunericul, doi adversari care nici macar nu exista decat prin lipsa iubirii si respectiv a luminii, asa de usor ne luptam zi de zi si cu trecutul, care nici el nu exista – tot ce avem si tot ce exista este prezentul si noul care vine din el.
Cand noul iti bate la usa, deschide-i!

Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E in joc tot trecutul tau. Noul creaza discontinuitate, de aici teama. Ai trait intr-un fel, ai gandit intr-un fel, ti-ai facut o viata confortabila pe baza credintelor tale. Apoi ceva nou iti bate la usa si intregul sablon al trecutului urmeaza sa fie tulburat. Daca lasi noul sa intre n-ai sa mai fii niciodata acelasi, noul te va transforma. Este riscant. Niciodata nu poti sa stii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, familiar; ai trait cu el mult timp, esti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate sa iti fie prieten, poate sa iti fie dusman, cine stie? Singurul mod de a sti este sa-l lasi sa intre; de aici nelinistea, de aici teama.Si nici nu poti sa-l respingi intruna, pentru ca vechiul nu ti-a dat inca ceea ce cauti. Vechiul ti-a promis ca iti da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa iti aduca fericirea. Asa ca nu-l poti respinge, dar nici nu-l poti accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea neliniste ce apar in fiinta ta. E firesc sa fie asa, asa va fi mereu. Incearca sa intelegi aparitia noului. Toti oamenii din lume vor noutate pentru ca nimeni nu este multumit de ceea ce e vechi. Vechiul nu poate multumi pe nimeni pentru ca e cunoscut, si o data ce e cunoscut a ajuns sa se repete, fapt care il face plictisitor, monoton. Vrei sa scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, si totusi cand noul iti bate la usa te dai inapoi, te faci mic, te ascunzi in vechi. Pentru a lasa noul sa intre e nevoie de curaj, si nu de curaj obisnuit, ci de curaj extraordinar. Iar lumea e plina de lasi, de aceea oamenii si-au oprit dezvoltarea. Cum sa te dezvolti daca esti las? La fiecare noua ocazie te codesti, dai inapoi, inchizii ochii. Cum sa te dezvolti? Cum sa fii? Doar pretinzi ca esti. Si pentru ca nu poti sa te dezvolti, nu poti sa cresti, trebuie sa gasesti cresteri inlocuitoare. Tu nu poti sa cresti, dar contul tau din banca poate sa creasca, asta e un inlocuitor. EL nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la lasitatea ta. Contul din banca creste intruna si incepi sa crezi ca cresti si tu. Devii mai respectabil. Numele tau si faima ta continua sa creasca si crezi ca tu esti in crestere? Nu faci decat sa te amagesti singur. Tu nu esti nici nume, nici faima. Contul din banca nu e fiinta ta. Dar daca’ te gandesti la fiinta incepi sa tremuri, deoarece daca vrei sa cresti, sa te dezvolti trebuie sa te lepezi de toata lasitatea.

Cum sa devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri. Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, sa spunem. Noutatea vine de la existenta. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu.

Necunoscutul si incogniscibilul, transcedentalul, au patruns in tine. Au patruns pentru ca nu esti sigilat si pus deoparte, nu esti o insula. Poate ca tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine. Copilul poate si-a uitat mama, dar mama nu si-a uitat copilul. Tu, partea, s-ar putea sa gandesti “sunt separat”, dar intregul stie ca nu esti separat. Intregul a patruns in tine. Pastreaza contactul cu tine. De asta noul continua sa vina, desi nu-l primesti cu bratele deschise. El vine in fiecare dimineata, vine in fiecare seara. El vine intr-o mie si unul de feluri. Daca ai ochi sa vezi, il vei vedea venind continuu la tine.

Existenta continua sa se reverse asupra ta, dar tu esti inchis in trecutul tau. Parca ai fi intr-un fel de mormant. Ai devenit insensibil. Din cauza lasitatii ti-ai pierdut sensibilitatea. Sa fii sensibil inseamna sa simti noul – si atunci vor aparea fiorul noului, pasiunea pentru nou si aventura, si vei incepe sa patrunzi in necunoscut, nestiind incotro mergi. Mintea considera asta o nebunie. Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar Dumnezeu e intotdeauna noul.De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost” sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este.” El e intotdeauna proaspat, virgin. Si a patruns in tine.

Tine minte ca orice nou care vine in viata ta e un mesaj de la Dumnezeu. Daca il accepti esti religios. Daca il respingi, esti pagan. Omul trebuie doar sa se mai relaxeze putin pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin pentru a lasa noul sa intre. Fa-i loc lui Dumnezeu sa intre in tine.

Acesta este tot rostqul rugaciunii sau al meditatiei – deschide-te, spune da, spune “Intra”, spune “Te asteptam de mult si sunt recunoscator ca ai venit”. Primeste intotdeauna noul cu mare bucurie. Chiar daca uneori este incomod, merita; chiar daca uneori noul te duce in sant, merita, pentru ca numai prin greseli inveti si numai prin greutati te dezvolti. Noul va aduce greutati. De asta alegi vechiul – vechiul nu aduce greutati, el e o consolare, e un adapost.

Si numai noul, acceptat profund si total, te poate transforma. Nu poti aduce noul in viata ta; noul vine singur. Tu poti fie sa il accepti, fie sa il respingi. Daca il respingi, vei ramane o piatra, inchis si mort. Daca il primesti, vei deveni o floare, vei incepe sa te deschizi….iar acea deschidere e o sarbatoare.

Numai intrarea noului te poate transforma, nu exista alte cale de transformare. Si tine minte, asta nu are nicio legatura cu tine si cu eforturile tale. Dar sa nu faci nimic inseamna sa incetezi sa actionezi; inseamna sa actionezi fara vointa sau directie sau impuls din trecut. Cautarea noului nu poate sa fie o cautare obisnuita, caci cum sa cauti noul cand nu-l cunosti, nu l-ai intalnit niciodata? Cautarea noului trebuie sa fie o explorare deschisa. Nu cunosti. Trebuie sa incepi intr-o stare de necunoastere si trebuie sa inaintezi cu inocenta unui copil, emotionat de posibilitati-iar posibilitatile sunt infinite.Nu poti sa faci nimic pentru a crea noul, pentru ca orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut. Dar asta nu inseamna sa nu mai actionezi deloc. Actioneaza fara vointa sau directie, sau fara impuls din trecut, adica actioneaza spontan, lasa momentul sa decida. Nu impune decizia ta, pentru ca decizia ta va fi din trecut si va distruge noul. Actioneaza exact ca un copil. Abandoneaza-te in intregime momentului, si vei gasi in fiecare zi noi deschideri, o noua lumina, o noua intelegere. Iar acele noi intelegeri ne vor schimba continuu. Intr-o zi vei vedea dintr-o data ca in fiecare moment esti nou. Vechiul nu ma zaboveste, vechiul nu te mai inconjoara ca un nor. Esti ca un bob de roua, proaspat si tanar. Asta este adevaratul inteles al invierii. Daca intelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologica, adica. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevar si nu va fi niciodata, pentru ca adevarul e mereu viu, adevarul e viata; memoria este persistenta a ceea ce nu mai e. Este traiul intr-o lume fantomatica, dar ea ne contine, este inchisoarea noastra. De fapt, este noi. Memoria creaza nodul, complexul numit “EU”, eul. Si aceasta entitate falsa numita “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ti-e frica de nou.

De fapt, acestui “Eu” ii e frica, nu tie. Fiinta nu cunoaste frica, dar eul se teme, pentru ca eului ii este foarte frica de moarte. El e artificial, e arbitrar, in orice clipa se poate narui. Iar cand intra noul, apare teama. Eul se teme ca s-ar putea narui. A ajuns cumva sa se mentina intreg, dintr-o bucata, iar acum vine ceva nou, care il va zdruncina, facandu-l bucatele. De asta nu accepti noul cu bucurie. Eul nu poate sa accepte cu bucurie propria-i moarte – cum sa-ti accepte moartea cu bucurie?

Daca nu intelegi ca tu nu esti eul, n-ai sa poti sa primesti noul. O data ce ai inteles ca eul este amintirea trecutului si nimic altceva, ca tu nu esti memoria ta, ca memoria este exact ca un biocomputer, ca este o masina, un mecanism util, dar ca tu esti dincolo de ea, ai facut un pas urias. Tu esti constiinta, nu memorie. Memoria e continuta in constiinta, tu esti constiinta insasi. (…) Memoria este arhiva ta. Tu esti cel care cauta in arhiva, nu esti arhiva. (…) Dar memoria este intreaga energie vitala a eului. Fireste, memoria e veche, si se teme de nou. S-ar putea ca noul sa fie deranjant, s-ar putea ca noul sa nu fie digerabil. S-ar putea ca noul sa aduca necazuri. Va trebui sa te tot adaptezi si readaptezi. Lucrul asta pare dificil, anevoios.

Ca sa fii nou trebuie sa nu te mai indentifici cu eul. O data ce nu te mai identifici cu eul nu iti mai pasa daca moare sau traieste. De fapt, stii deja ca este mort. E doar un mecanism. Foloseste-l, dar nu te lasa folosit de el, eul se teme continuu de moarte pentru ca este arbitrar. El nu apare din fiinta, nu are cum sa apara din fiinta, pentru ca fiinta e viata, iar viata nu se teme de moarte. Viata nu stie nimic despre moarte. Sa mori ca eu inseamna sa nasti ca fiinta.

Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie! Asculta de nou, mergi cu noul, stiu ca ti-e frica. Mergi cu noul in ciuda fricii, si viata iti va fi tot mai bogata si intr-o zi vei putea sa iti eliberezi splendoarea intemnitata.
Fericirea si nefericirea

Pierdem mult din viata din cauza ca ne lipseste curajul. De fapt, ca sa realizezi ceva nu e nevoie de efort ci doar de curaj, si lucrurile incep sa vina ele spre tine in loc sa te duci tu spre ele…cel putin asa e in lumea interioara.

Iar pentru mine, a fi fericit este cel mai mare curaj. A fi nefericit este o mare lasitate. Ca sa fii nefericit nu e nevoie de nimic. Orice las poate sa fie nefericit, orice prost poate sa fie nefericit. Oricine e in stare sa fie nefericit, dar pentru a fi fericit e nevoie de mult curaj – e o sarcina anevoioasa.

In mod normal nu gandim asa. Ni se pare firesc ca toata lumea sa vrea sa fie fericita. Este o parere total gresita. Foarte rar un om vrea sa fie fericit in ciuda a ceea ce spune. Foarte rar un om e gata sa fie fericit – oamenii au investit foarte mult in nefericirea lor. Adora sa fie nefericiti…de fapt, sunt fericiti ca sunt nefericiti.

Trebuie intelese multe lucruri, altfel e greu sa iesi din rutina nefericirii. Primul lucru este ca nimeni nu te tine acolo; tu esti cel care a decis sa ramana in acea inchisoare a nefericirii. Nimeni nu te tine acolo. Cel care e gata sa iasa, poate sa iasa in clipa asta. Nimeni altcineva nu e raspunzator de nefericirea ta, numai ca tu nu accepti niciodata acest adevar si ramai pe mai departe nefericit spunand: “Altcineva ma face nefericit”.

Daca altcineva te face nefericit, fireste, ce poti sa faci? Daca te faci singur nefericit, se poate face ceva…se poate face ceva imediat. Atunci depinde de tine sa fii sau nu nefericit. Dar acum tie iti place sa fii nefericit, arunci responsabilitatea in seama altcuiva – a sotiei, a familiei, a copilariei, a mamei, a societatii, a istoriei, a soartei si a mai stiu eu ce. Numele difera, dar trucul e acelasi.

Omul devine cu adevarat om atunci cand isi asuma intreaga raspundere pentru ceea ce este. Asta este primul cura, cel mai mare curaj. Este foarte greu sa accepti asta, pentru ca mintea spune intruna:”Daca tu esti raspunzator, de ce ai creat acest lucru?”. Pentru a evita intrebarea, spunem ca altcineva este raspunzator:”Ce pot sa fac? Sunt neajutorat…sunt o victima! Sunt aruncat de colo-colo de forte mai mari decat mine si nu pot sa fac nimic. Cel mult, pot sa plang ca sunt nefericit, iar plansul ma face si mai nefericit”. Si totul creste, daca exerserzi, creste, si te afunzi din ce in ce mai adanc.

Nimeni, nicio alta forta, nu iti face nimic. Tu si numai tu esti raspunzator de ce ti se intampla. Asta e toata filosofia karmei. Karma inseamna fapta. Tu ai facut, tu poti sa dregi. Si nu e nevoie sa astepti, sa intarzii. Nu e nevoie de timp – sari pur si simplu din nefericire!

Insa noi ne-am obisnuit asa. Ne-am simti foarte singuri daca n-am mai fi nefericiti, ne-am pierde cel mai bun tovaras. Nefericirea a devenit umbra noastra, ne insoteste pretutindeni. Ne-am casatorit cu ea. Si e o casnicie foarte lunga. Suntem casatoriti de multe vieti cu nefericirea.

Acum e timpul sa divortam. Asta numesc eu cel mai mare curaj – sa divortezi de nefericire, sa pierzi cel mai vechi obicei al mintii omenesti, cel mai vechi tovaras.
Frica versus Iubire

Daca iubesti profund, frica nu exista. Frica e ceva negativ, o absenta. Lucrul asta trebuie inteles foarte bine, altfel nu ai sa poti intelege niciodata natura fricii. Ea este ca intunericul. Intunericul nu exista, el doar pare sa existe. De fapt, intunericul este doar absenta luminii. Lumina exista; inlatura lumina si apare intunericul. Intunericul nu exista, nu poti sa inlaturi intunericul. Orice ai face, nu poti sa inlaturi intunericul. Nu il poti aduce, nu il poti arunca. Daca vrei sa faci ceva cu intunericul, trebuie sa faci ceva cu lumina, caci poti manevra numai ceva care exista. Stinge lumina si apare intunericul; aprinde lumina si intunericul dispare – dar lucrul pe care il manevrezi e lumina. Cu intunericul nu poti face nimic.

Frica e intuneric. Ea e absenta iubirii. Nu poti face nimic in privinta ei,si cu cat faci mai mult, cu atat mai mult iti e frica, pentru ca iti dai seama ca e cu neputinta sa o starpesti. Problema devine tot mai complicata. Daca te lupti cu intunericul pierzi. Poti sa iei o sabie si sa incerci sa omori intunericul, dar vei sfarsi doar prin a fi epuizat. Si in cele din urma mintea va gandi: ” Intunericul este foarte puternic, de asta nu am putut sa il infrang”.

Aici logica greseste. Daca te lupti cu intunericul si nu poti sa il infrangi, nu poti sa il distrugi,este absolut logic sa ajungi la concluzia ca “Intunericul este foarte, foarte puternic. Sunt neputincios inaintea lui”. Dar realitatea este exact pe dos. Nu tu esti neputincios, intunericul este neputincios. De fapt, intunericul nu exista, de asta nu ai putut sa il infrangi. Cum sa infrangi ceva care nu exista?

Nu te lupta cu frica; altfel iti va fi tot mai mult frica, si in fiinta ta va patrunde o frica noua: frica de frica, iar ea este foarte periculoasa. In primul rand, frica este o absenta, iar in al doilea rand, frica de frica este frica de absenta absentei. Si atunci innebunesti!

Frica nu e decat absenta iubirii. Fa ceva cu iubirea, uita frica. Daca iubesti din toata inima, frica dispare. Daca iubesti profund, frica nu exista.

Cand iubesti pe cineva, nu ti-e frica de nimic.Iubirea e cheia secreta. Daca simti ca in fiinta ta exista frica, iubeste mai mult. Fii curajos in iubire, ai curaj. Fii aventuros in iubire; iubeste mai mult si iubeste neconditionat, pentru ca, cu cat iubesti mai mult, cu atat mai putin iti este frica.

Iar cand spun iubire, ma refer la toate cele patru nivele de iubire, de la sex la samadhi.

Iubeste profund.

Din cartea “Curajul-Placerea de a trai periculos ” – Osho, publicata la Pro Editura si Tipografie. Va recomand din toata inima aceasta carte plina de intelepciune, dar si celelalte carti din aceasta colectie intitulata Incursiune intr-un nou mod de viata: Inteligenta, Intuitia, Bucuria, Creativitatea, Libertatea.